Începând de luni, Simona Halep se va situa pe locul 3 în clasamentul WTA. Angelique Kerber va ocupa locul 2 WTA după ce a învins-o în finala de la Australian Open pe Serena Williams.

Înaintea turneului de la Antipozi, Simona era a doua jucătoare a lumii, dar a fost învinsă în primul tur de Shuai Zhang şi a pierdut astfel 420 de puncte, după ce anul trecut prinsese sferturile de finală.

De partea cealaltă, Kerber (28 de ani) fusese învinsă anul trecut în prima rundă de Alexandra Dulgheru şi nu avea de apărat decât 10puncte. Cele 2.000 de puncte atribuite câştigătoarei au adus-o la un total de 5.700, faţă de cele 5.545 ale sportivei din Constanţa, potrivit Digi Sport.

Simona a pierdut locul 2 WTA după mai mult de cinci luni: ea ajunsese din nou pe această poziţie la sfârşitul lunii august. Atunci, după abandonul Mariei Sharapova de la Cincinnati, ea avea nevoie de a prinde finala de la Ohio, una pe care a disputat-o, dar a pierdut-o în faţa Serenei Williams 3-6, 6-7.

 

 Top 10 WTA, începând de luni:

1. Serena Williams - 9.245 de puncte;
2. Angelique Kerber - 5.700;
3. Simona Halep - 5.545;
4. Agnieszka Radwanska - 5.210;
5. Garbine Muguruza - 4.991;
6. Maria Sharapova - 3.672;
7. Flavia Pennetta - 3.612;
8. Carla Suarez Navarro - 3.595;
9. Petra Kvitova - 3.582;
10. Lucie Safarova - 3.581

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!