Acesta poate fi probabil unul dintre cele mai ciudate motive pentru care un jucător se desparte de echipa de club. Un mijlocaş al lui Randers (prima ligă daneză), Jonas Borring, a refuzat să mai joace în aceeaşi echipă alături de căpitanul său, Christian Keller, după ce a aflat că acesta a început o relaţie cu soţia lui, Kira, potrivit Digi Sport.

„Kira a decis la finalul lui 2015 că nu mai vrea să fie cu mine şi suntem separaţi. Totuşi, locuim în aceeaşi casă şi avem doi copii. Suntem, practic, încă soţ şi soţie. Situaţia a avut un impact imens asupra noastră şi eu nu mai pot juca la Randers alături de Keller. Acesta a încălcat regula numărul unu din vestiar. M-a înjunghiat pe la spate”, a comentat Borring.

„Înţelegem că are nevoie de linişte şi pace. Situaţia este una delicată”, a spus şi managerul sportiv al danezilor, Ole Nielsen.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!