România - Elveția | Căderea fizică a naționalei în repriza a doua, pusă pe seama staff-ului medical

Data publicării:
jucatori fault

Foto: Gulliver/GettyImages

„Din '90 încoace, niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva, ca echipa naţională să cadă total din minutul 60-65 şi să apară astfel de probleme musculare. Nu am avut niciodată asemenea probleme, la niciun turneu. În 2008, am jucat cu Italia, campioana mondială, la trei zile după meciul cu Franţa. Aţi văzut vreo problemă pe teren? Echipa a terminat meciul la fel de proaspătă cum l-a început. La cinci zile, trebuie să zbârnâi. Ai tot timpul să faci ce trebuie să faci. Dacă ştii să o faci.

Ceea ce s-a întâmplat arată o pregătire precompetiţională care nu a fost una adecvată, dar mai importantă în timpul unui turneu final este pregătirea medicală, pentru că aici sunt nişte condiţii specifice de care o echipă medicală trebuie să ţină seama. Important este să ştii ce trebuie să faci”, a declarat Popescu, la emisiunea „Digi Sport Matinal”.

Fostul medic al naţionalei consideră că apariţia unor probleme de acest fel nu reprezintă o surpriză, în condiţiile în care noul staff medical a avut prea puţin timp la dispoziţie pentru a-i cunoaşte pe jucători.

„Un staff medical bine pregătit şi care cunoaşte exact ce are de făcut şi biologia jucătorilor poate chiar să acopere carenţele unui antrenor. Printr-o medicaţie adecvată, corectă, modernă, prin procedeele de recuperare. Am informaţii exacte că toate acestea nu se fac cum trebuie. Era de aşteptat să se întâmple asta, pentru că timpul a fost prea scurt şi contează foarte mult experienţa şi modul de a lucra ale unui staff medical.

La un astfel de turneu e nevoie de o medicaţie cunoscută şi pe care jucătorii o asimilează, nu de experimente, aşa cum se face. O pregătire d-asta nu se face pe genunchi. Pentru Burleanu şi restul, înlocuirea unui staff medical cu altul e acelaşi lucru cu a pune o piatră în locul unei alte pietre”, a explicat Pompiliu Popescu.

Totuşi, Pompiliu Popescu recunoaşte că jucătorii care au acuzat probleme medicale în meciul cu Elveţia pot fi recuperaţi fără probleme până la partida decisivă cu Albania şi este optimist în privinţa calificării României în optimile de finală.

„Ne calificăm, ieşim din grupe. Mă bazez pe noroc şi pe culoarul favorabil pe care îl avem de la UEFA. Plus slăbiciunea Albaniei. E o sumă de factori care ne vor ajuta. Ne calificăm fără niciun fel de problemă”, a precizat Pompiliu Popescu.

EURO 2016 | PROGRAM, REZULTATE, CLASAMENT

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri