Finala Champions League. Prețurile au explodat la Lisabona, nu se găsește cazare pe o rază de 100 de km

Data publicării:
lisabona-1

Finala Champions League se joacă la Lisabona între două echipe spaniole, Real Madrid și Atletico Madrid. Și dacă nu mai există locuri de cazare disponibile în Lisabona, autoritățile locale au declanșat o campanie publicitară de convingere a spaniolilor să rămână la Lisabona și după finala de pe 24 mai.

Într-o sâmbătă normală, nivelul de ocupare a hotelurilor din Lisabona nu depășește 60 la sută. Pentru 24 mai numai UEFA a rezervat încă de acum doi ani 24.000 de locuri de cazare de 4 și 5 stele. Nici măcar cele 5.000 de locuri rezervate anterior de suporterii de la Chelsea nu au fost suficiente pentru solicitările spaniolilor. Așa că finala de la Lisabona a devenit o mină de aur și pentru hotelierii din orașe precum Cascais, Sintra, Vilafranca de Xira, Almada ori Montijo. Ba chiar și pentru hotelierii din Badajoz, oraș spaniol aflat la 200 de km de capitala Portugaliei. Acolo se vor caza mulți dintre suporterii celor două echipe ce vor face apoi drumul până la Lisabona în ziua meciului.

Cât privește transportul între Madrid și Lisabona, majoritatea suporterilor vor folosi mijloacele auto. Distanța de 600 de km se poate parcurge pe autostradă în cinci ore. Pentru cei ce vor să zboare până la Lisabona prețurile au explodat și ele. Companiile low cost solicită între 400 și 2000 de euro pentru un bilet dus-întors, deși în mod normal un bilet în oricare altă săptămână nu depășește 100 de euro.

Ar mai fi și varianta trenurilor, care fac zece ore între Madrid și Lisabona. Singura rută unde nu circulă trenurile de mare viteză va fi și ea suplimentată cu 2000 de locuri, deja, majoritatea, ocupate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri