Antrenorul Astrei: „A fost un an greu. Campioana nu poate fi pusă la îndoială”

Data publicării:
sumi

„Nu am trăit astfel de momente, e pentru prima oară în viață și e ceva extraordinar. E meritul jucătorilor, un moment ce trebuie trăit și sărbătorit. A fost un an greu, în care am format un grup puternic, o forță a grupului nemaiîntâlnită. Campioana acestei ediții nu poate fi pusă la îndoială. Am câștigat și sezonul regulat, ni s-au înjumătățit punctele și nimeni nu poate știrbi din meritele acestor băieți”, a declarat Marius Șumudică, după finalul meciului dintre Steaua și Pandurii, remiza care a trimis titlul la Giurgiu și din punct de vedere matematic.

„Nu vreau să comentez prestațiile echipelor, dar Astra a jucat cel mai frumos fotbal. Nu e meritul meu, e al băieților, în primul rând. Într-un colțișor de pagină va fi scris și numele meu, eu sunt o parte infimă, față de cei 25 de jucători pe care i-am antrenat. Bravo lor și le mulțumesc din suflet!”, a adăugat antrenorul Astrei, potrivit Digi Sport (VIDEO).

Astra - Dinamo, din etapa a noua a play-off-ului, se joacă luni, 2 mai, de la ora 20:30, la Digi Sport 1.

Citiți și George Becali, după ce Steaua a pierdut titlul: „Nu avem valoare. Iau în calcul retragerea din fotbal”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri