S-a jucat cea mai lungă partidă de fotbal: 73 de ore și aproape de 1.000 de goluri marcate

Data publicării:
Minge de fotbal-2

Cele două echipe de câte 11 jucători şi şapte rezerve au jucat fără întrerupere, alternând în general două ore de joc cu două ore de odihnă pentru fiecare fotbalist, a explicat Vincent Stelletta, preşedintele asociaţiei caritabile Friends Association, care a organizat evenimentul.

„La un moment dat am crezut că nu o să reuşim. Doi jucători au abandonat şi au fost spitalizaţi pentru scurt timp”, a menţionat Stelletta.

El a adăugat că entuziasmul celor câteva mii de fani care au asistat la meci i-a motivat pe jucători, în ciuda oboselii.

„Suntem aproape siguri că recordul va fi omologat de Guinness Book. Avem martorii necesari şi am respectat regulile. Am decis să ne mobilizăm pentru a atrage atenţia asupra maladiei Crigler-Majjar, de care suferă Elena, fiica în vârstă de trei ani a unuia dintre prietenii noştri”, a mai spus Vincent Stelletta, potrivit Mediafax.

Precedentul record, de 72 de ore, fusese realizat în Anglia.

Potrivit sursei citate, sindromul Crigler-Najjar reprezintă o afecţiune rară a metabolismului bilirubinei, substanţa formată din metabolismul sângelui. Tulburarea determină o formă ereditară de icter non-hemolitic conducând frecvent la leziuni cerebrale la copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri