Europenele de box feminin. Steluța Duță: „Nu mă opresc până la aur!”

Data publicării:
steluta duta

Steluţa Duţă a confirmat la Europenele de Box de la Bucureşti. S-a calificat în semifinalele turneului, după ce a învins-o pe rusoaica Svetlana Gnevanova. Emoţiile şi-au spus cuvântul, iar la finalul meciului, Steluţa Duţă a izbucnit în lacrimi şi a sărit în braţele antrenorului Adrian Lăcătuş.

Este o victorie foarte importantă pentru mine și nu mă mai opresc până la aur”, a promis Steluța Duță. „Rusoaica era cel mai dificil adversar al meu. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil ca acest campionat să se desfăşoare în România. Am avut ocazia să-mi iau revanşa în faţa rusoaicei, care mă învinsese de două ori până acum”, a spus Steluța Duță.

În semifinale, Duţă (32 de ani) o va întâlni pe germanca Ane Marie Stark.

Și Simona Sitar a reușit să intre în penultimul act al competiției după ce a învins-o pe sârboaica Lidjia Marjanovic. Nu a avut însă parte de antrenor în colțul ringului. Organizatorii și-au dat seama că Adrian Lăcătuș nu are o legitimație conformă cu regulamentul și l-au trimis în tribune.

Cel mai urmărit meci al zilei a fost cel dintre Ioana Mera și irlandeza Katie Taylor. Românca aflată în primul an la senioare a pierdut prin knockout tehnic în fața campionaei olimpice și mondiale.

Știu că pot mult mai mult și nu sunt mulțumită. Katie este o luptătoare foarte bună, dar nu invincibilă. Cred că în scurt timp, în următorii ani ani, o să mă ridic și eu la nivelul ei”, a declarat Ioana Mera.

Delegaţia României are cinci sportive calificate în semifinale la Europenele din acest an. Practic, România are asigurate cinci medalii de bronz, pentru că la box sunt medaliați ambii protagoniști care nu se califică în finală. Semifinalele se vor desfăşura vineri, începând cu ora 14.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri