Ponta către liderul ONG-ului care vrea să aducă Universiada în România: „De ce la mine, ce aveţi cu mine?”

Data publicării:
Victor Ponta impaciuitor la Digi24 30 septembrie 2014 5

Potrivit Mediafax, șeful Guvernului le-a spus reprezentanților ONG-ului că va sprijini organizaţia în acest demers dacă primesc însă şi acceptul celorlalte autorităţi implicate.

În momentul în care preşedintele Student Sport, Adrian Socaciu, a vrut să îi prezinte documentaţia în vederea depunerii aplicaţiei din partea României pentru organizarea Universiadei 2021, Ponta l-a întrebat: „Dar de ce la mine, ce aveţi cu mine?”.

Acesta i-a explicat că el i-a sfătuit anterior pe membrii organizaţiei să se adreseze ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care însă i-a trimis din nou la şeful Guvernului.

Dumneavoastră ne-aţi spus să mergem la Cîmpeanu. Am fost la Cîmpeanu, care ne-a trimis din nou la dumneavoastră”, a spus Socaciu.

Ponta le-a explicat că Universiada nu poate fi organizată de către o organizaţie neguvernamentală, dar că, dacă dispune de toate dovezile de sprijin din partea autorităţilor care vor fi implicate, atunci iniţiativa va fi sprijinită şi de către Guvern. El a precizat însă că nu le poate acorda o scrisoare prin care să garanteze finanţarea aferentă, estimată la 250 milioane euro.

Dacă aveţi sprijin de la toată lumea, nu e nicio problemă. Vreau să aveţi de la toată lumea că se poate face, eu nu vă împiedic cu nimic, însă cum să vă dau pe un acord 250 milioane de euro? Ce, sunt ai mei? Cum puteţi să garantaţi 250 milioane euro, pe care îi daţi din banii cui?”, i-a spus Ponta şefului ONG.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri