Simona Halep, din nou în teren. Este cotată cu prima șansă la Birmingham

Data publicării:
23 HALEP

Simona Halep se întoarce pe teren după o pauză de două săptămâni. Românca va participa la turneul pe iarbă de la Birmingham, competiție transmisă de luni în direct la Digi Sport 2. Simona Halep este cotată cu prima şansă la câştigarea trofeului, dar va avea adversare redutabile. Ana Ivanovic, Victoria Azarenka, Jelena Jankovic și Eugenie Bouchard sunt pe tabloul principal.

Nu este uşor să joci pe iarbă pentru că este un teren foarte rapid, dar, în general, îmi place acest lucru pentru că punctul se termină repede și este un stil care mă avantajează”, a declarat Simona Halep.

Pentru Halep, turneul de la Birmingham va fi şi unul de încălzire înainte de Wimbledon, unde anul trecut a ajuns până în semfinale.

„Sper să obţin aceleaşi rezultate ca anul trecut, dar nu vreau să mă gândesc, pentru că aş pune mai multă presiune pe mine. Vreau doar să merg şi să vâd câte meciuri pot câştiga pe iarbă. pentru că nu e uşor”, a spus sportiva.

Ceea ce este îmbucurător este faptul că Simona se menține între primele trei, am convingerea că la Wimbledon va repeta performanța de anul trecut și am convingerea că va termina anul la fel de bine ca anul trecut”, a declarat George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.

După o pauză de un an şi jumătate, românca va juca din nou în proba de dublu a unui turneu de Grand Slam. La Wimbledon, Halep va face pereche cu Elena Bogdan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...