Salina Turda | Călătorie spre centrul pamântului

Data publicării:
salina turda facebook

Astfel de imagini pot fi văzute zilnic la intrarea în Salina Turda, unde coboară peste o mie de turişti în fiecare zi.

Tudor Bodea, şef Serviciu Turism Salina Turda: „Începând cu anul 2010, după deschiderea salinei, numărul a crescut de la 80.000 la 350.000 chiar în primul an şi bineînţeles, treptat a crescut la peste 500.000 de turişi anul trecut.”

Iar o treime dintre aceştia vin din alte ţări, atraşi de frumuseţea din subteran.

Simona Baciu, directorul Salinei Turda: „Ponderea cea mai importantă o au turiştii din Ungaria în acest moment, după care vorbim despre turişti din toată Europa, inclusiv din Japonia, din Statele Unite, din Mexic.”

Este imensă, este uimitoare, cu adevărat minunată. Le voi spune prietenilor mei. Acest lucru merită să fie vizitat.”

Istoria minei de sare începe acum două mii de ani. Închisă în 1932, scoate bani în loc de sare după ce a fost transformată în atracţie turistică.

Tudor Bodea, şef Serviciu Turism, Salina Turda: „Actualmente ne aflăm în roata mare în mina Rudolf, la o înălţime de aproximativ 30 de metri faţă de sol, iar faţă de suprafaţă la o adâncime de 80 de metri.”

Lacul din interiorul salinei este o altă atracţie. Turiştii sunt fascinaţi că pot să se plimbe cu barca...sub pământ.

„Aveţi vestă de salvare? Nu este nevoie pentru că apa este cea mai bună vestă, dacă ajungeţi în apă, dar, cu siguranţă, aţi venit să vă daţi cu barca, nu să înotaţi.”

Salinitatea lacului este 26 de grame pe litru, iar adâncimea de opt metri. Echipa Digi24 a făcut şi ea o plimbare pe lacul din inima salinei, aflat la 120 de metri adâncime.

O să ajungă un obiectiv turistic, unul dintre cele mai importante din România cu siguranţă. Da, cei de la Google au fost recent aici au luat foarte multe imagini pentru că acum salina este şi pe Street View, chiar ei spuneau faptul că în căutările Google este pe locul cinci ca obiective turistice din România.”

În unele zone ale salinei, turiştii pot chiar gusta din sarea depusă pe pereţii minelor.

Radu Maxim, jurnalist Digi24: „Mi s-a spus că sarea de aici este foarte bună pentru murături pentru că nu este iodată şi atunci legumele puse la murat nu se înmoaie.”

Dacă v-am făcut curioşi, puteţi vizita Salina Turda în fiecare zi între orele 9 şi 16, când are loc ultima coborâre. Biletul de intrare costă 20 de lei pentru adulţi, 12 lei pentru pensionari şi 10 lei pentru elevi şi studenţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri