5 joburi part-time bine plătite

Data publicării:
oameni laptop maini GettyImages-466343169

Foto: Gulliver/Getty Images

Web designer

Cel mai bine plătite joburi sunt cele în IT. Dacă ai aptitudini artistice și ești disponibil să urmezi un curs în care să descoperi pașii pentru crearea unui site, acest efort se poate dovedi foarte benefic din punct de vedere financiar. Și nu numai că îți poate aduce un venit frumușel, dar un astfel de job este flexibil, iar programul și locația le poți stabili chiar tu.

Redactor online

Nevoia de conținut pentru publicațiile online este foarte mare, drept urmare există o creștere a solicitărilor pentru redactori. Un astfel de job este flexibil, permițând lucrul de la propriul birou de acasă.

Contabil

Dacă ai experiență și te pricepi să lucrezi cu numere, ofertele nu sunt puține. Sunt multe companiile în căutare de contabili. Iar dacă nu vrei ca cineva să-ți stabilească programul, poți alege să lucrezi în regim part-time. Îți poți alege singur clienții, dar și tarifele.

Reprezentant relații clienți

Dacă ești student și cunoști cel puțin o limbă străină, companiile de call center îți pune la dispoziție un astfel de job. Nu numai că te va ajuta să devii independent financiar pe perioada studenției, dar programul este flexibil și poate fi urmat fără să-ți afecteze orarul de la facultate. Iar dacă ești cunoscător al unei limbi mai puțin uzuale, recompensele bănești vor crește considerabil.

Fotograf

Nu te dezlipești de aparatul de fotografiat și adori să te joci în diverse programe de editare? Atunci transformă această pasiune într-un job. Investește într-un aparat de fotografiat profesionist și învață să folosești programe de editare.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri