Carcera matrimonială, secretul împiedicării divorțurilor

Data publicării:
inchisoare biertan

Localitatea Biertan se află la 30 de kilometri de Sighișoara, în inima Translivaniei. Unul dintre cele mai surprinzătoare locuri din România, unde tradițiile culturale germane, maghiare și române se împletesc perfect.

Un loc intrat încă din anul 1993 în patrimoniul UNESCO, în special datorită bisericii fortificate din Biertan.

Fortificațiile din jur sunt considerate cele mai puternice pe care le are o cetate din Transilvania. Astfel, biserica este înconjurată de trei șiruri de ziduri, are șase turnuri de apărare și trei bastioane, toate construite în etape diferite, începând cu secolul al XIV-lea.

Ușa sacristiei a fost construită în anul 1515 şi are un sistem de închidere cu 19 puncte, de jur împrejur. Ea a fost premiată la Expoziția Mondială de la Paris din 1910 și a fost declarată unică în Europa.

Însă uşa nu este singurul lucru deosebit de la Biertan. În unul din cele trei bastioane ale bisericii fortificate, sașii au rezervat un loc special pentru cuplurile care voiau să se despartă: carcera sau închisoarea matrimonială. În ea erau închiși soții și soțiile în cazul în care se certau și voiau să se despartă.

Metoda celor din Biertan de a preveni divorțurile este unică. Pentru a reaprinde flacăra iubirii, cei doi soți erau puși în postura de a sta împreună închişi într-o cămăruță, cu un pat și un singur rând de tacâmuri. De voie, de nevoie, cuplurile se împăcau și nu mai apelau la justiție.

Închisoarea matrimonială a avut rezultate demne de cartea recordurilor: între 1500 si 1800, adică în 300 de ani, în Biertan s-a înregistrat un singur divorţ. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri