Ce facem când o persoană ne subminează autoritatea în fața copilului

Povestea impresionantă a unui director din Călărași

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 24 aprilie

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

Burduja: Să ne concentrăm pe viitor. Orice zi pe care o pierdem în aceste cancanuri – ce a fost, cine a fost – este o zi pierdută

Romașcanu: Niciodată să nu spui niciodată. Am avut un doctor bun candidat, dar n-a putut să ducă lupta

Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

Ce spun bucureștenii despre retragerea lui Cîrstoiu

Un tren a luat foc în mers în Canada

Astăzi luăm următorul exemplu: să zicem că am petrecut foarte mult timp educându-ne copilul să procedeze într-un anumit fel. Inoculându-i un anumit comportament. Şi ne întâlnim cu o persoană care tocmai ne subminează autoritatea şi spune: „Nu! Ce ai învăţat tu de la mama ta este greşit!” Ce facem atunci?”.

Mergem într-o vizită şi ne întâlnim cu o persoană care este mai în etate şi care, de faţă cu copilul nostru, spune: „Dar de ce, dragă, să nu-l laşi pe copil să facă asta? Eu uite aşa mi-am crescut copiii! Şi uite, sunt mari, au copii la rândul lor”.

Categoric, din toată această situaţie, copilul este cel care termină prin a fi bulversat, pentru că nu mai ştie ce este bine şi ce nu este bine.

Este politicos să rugăm persoana respectivă să ne susţină în a ne educa astfel copilul, dându-i o motivaţie care este reală pentru noi. Şi explicându-i de ce am aderat la această regulă de comportament.

Discuţiile cu persoana care ne amendează regulile de educaţie pe care noi le-am instaurat nu vor avea loc de faţă cu copilul. Lasăm momentul să se petreacă, zâmbim politicos, larg, încuviinţăm din cap, copilul va spune „mama, ce se întâmplă?”, încurajăm copilul către o altă activitate ca să îi mutăm practic centrul de atenţie (...) după care ne adresăm politicos rudei sau persoanei care ne-a amendat regula de politeţe (...) şi încercăm să îi explicăm de ce noi dorim să facem lucrul acesta.

Când am spus „să îi explicăm”, tonalitatea pe care ne adresăm, mimica, toate gesturile pe care le folosim, vor fi cele cordiale, de explicaţie. Explicaţia nu este vecină cu violenţa. Chiar dacă noi suntem români, balcanici, sangvini şi bineînţeles că simţim totul visceral!

În concluzie, atunci când cineva ne amendează o regulă pe care i-am instalat-o foarte bine în educaţia propriului nostru copil, este de preferat să avem o discuţie cu toate explicaţiile necesare separat de copil. Doar cu persoana care tocmai ne amendează. Şi acolo ne reglăm conturile.