Transmaraton pe Transfăgărășan. Zeci de concurenți au alergat pentru copii, bolnavi sau păduri

Data publicării:
transmaraton

„Noi de aicea nu plecăm, până nu vă hidratăm!” - așa au fost încurajați concurenții de susținători.

Organizat între județele Sibiu și Argeș, pe DN 7C, Transmaratonul a adunat la start peste 160 de concurenți. După puteri, fiecare a ales să alerge 21, 42 sau 64 de kilometri.

Trei proiecte sociale vor beneficia de cursa desfăşurată între Bâlea Cascadă și cabana Capra.

„Eu am alergat, amândoi am alergat pentru Școala de valori, pentru proiectul „Excepționalii”, și l-am susținut strângând donații: eu 3500 de lei și Bogdan vreo 6000 și în total pentru școala de valori vreo 10.000 de euro”, explică un participant.

Irina Ionescu explică ce înseamnă proiectul „Școala de valori”: „E un proiect de educație non- formală, dedicat elevilor de liceu, cei mai buni, și până ieri (vineri – n.r.) strânsesem 11 mii de euro, datorita alergătorilor noștri. Ce înseamnă aceasta educație? Lucruri practice, cum să comunice între ei, cum să își facă un CV, ce înseamnă orientarea în carieră, ce job să urmeze în viitor”. 

Unii dintre alergători au luat startul la ora 4 dimineața, ca să fie siguri că au timp să parcugă limita maximă a cursei - 64 de km.

Participanții au fost susținuți de prieteni și membri ai familiei.

Evenimentul a fost unul dintre ultimele organizate pe Transfăgărăşan anul acesta. Drumul se va închide pe 1 noiembrie şi va fi redeschis abia anul viitor, în 1 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri