Coadă la cărţi în Bucureşti: Editura Litera a oferit gratuit 5000 de volume

Data publicării:
coada carte

Sute de oameni au format o coadă de peste 100 de metri. Tineri şi bătrâni, toţi şi-au aşteptat rândul la cărți de călătorie, pentru copii, de beletristică și de literatură practică. „O coadă de care nu am mai văzut pe bulevard de multă vreme”, a spus un domn.

O carte, spune însă o doamnă de la coadă, „a ajuns un lux şi, sigur, cu anumite sacrificii, economii, îţi poţi permite”.

Convenţia editurii a fost strictă: oricine stă la coadă va primi o singură carte. Mulţi s-au aşezat însă de mai multe ori – degeaba: nu au primit încă una.

Editorii spun că, prin acest gest, vor să se apropie de cititori şi să îi convingă să investească în cărţi. „Nu vrem să ne ascundem: cartea este un produs comercial. Altfel, dacă îl gândeşti numai în sferele înalte, ajungi să rămâi cu cărţile, să nu le dai. Noi vrem să vindem. Şi această vânzare de carte este legată strict de iubirea oamenilor pentru carte”, a declarat pentru Digi24 Delia Oprea, directorul de imagine al Editurii Litera.

În numai două ore, 5000 de cărţi şi-au găsit stăpânii. Editorii au de gând acum să organizeze şi o coadă virtuală, pentru ca şi cititorii din alte oraşe să poată primi o carte gratuită pe baza unei înscrieri online.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri