Scena Teatrului Național din Cluj a devenit patinoar peste noapte

Data publicării:
teatru cluj

Peste două tone de gheaţă au fost folosite pentru amenajarea patinoarului pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

Transformarea scenei Teatrului Naţional din Cluj Napoca în patinoar a început aseară la ora 22 şi a durat mai bine de patru ore. Primul pas a fost nivelarea scenei cu ajutorul unor panouri de lemn peste care au fost aşezate mai multe straturi de folii.

Abia apoi muncitorii au adus şi cele peste două tone de gheaţă pisată care au fost împrăştiate pe scenă.

„Sunt ambalate în saci de câte zece kilograme. Durata aproximativă, în cinci zile am făcut această cantitate. Gheaţa pisată este obţinută din gheaţa cubică a noastră şi printr-un procedeu, de fapt nu e un procedeu, e o masină de pisat de capacitate foarte mare”, spune Dan Leonte, furnizor de gheaţă.

Peste gheaţa pisată, tehnicienii ruşi au pus apă, iar apoi totul a fost nivelat cu ajutorul unui procedeu special de răcire.

„Ei au aparatura proprie care e într-un camion afară. Constă într-o instalaţie de răcire, un schimbător de căldură, o pompă. Gheaţa va trebui menţinută la temperatură sub zero grade, este clar. Temperatura la care circulă la ei agentul de răcire e undeva la minus 15, minus 20 de grade”, spune Virgil Rus, tehnician.

Trupa de balet pe gheaţă din Sankt Petersburg vine la Cluj-Napoca pentru al treilea an consecutiv. Cei 40 de balerini-patinatori vor pune în scenă, în această seară spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”, în premieră naţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri