Castelul Peleş, descris în „Le Figaro”: Este spectaculos. Priveliștea din jur e superbă

Data publicării:
peles mediafax

În zona rurală a României, în inima staţiunii montane Sinaia, care era un loc ultra-chic în secolul al XIX-lea, Castelul Peleş a fost, până în 1947, reşedinţa ultimului rege al României, Mihai I", scrie „Le Figaro”, potrivit Mediafax.

Luaţi de val, ziariştii francezi i-au cam încurcat însă pe regii României. Astfel, ei scriu despre regele Ferdinand şi soţia sa, nonconformista Elisabeta, care-şi semna poemele Carmen Sylva. Asta deşi, în realitate, ea a fost soţia lui Carol I, iar Ferdinand a fost căsătorit cu regina Maria.

„Interiorul nu dezamăgeşte. Realizat în lemn negru, plin de fantezie, este o minune de complexitate a stilului deco, cu marca stilului german de final de secol XIX. Scările cu decoraţiuni sculptate şi piesele de mobilier te lasă fără cuvinte. Vizitatorii pot vedea vechile apartamente private ale familiei regale, pe care dictatorul Ceauşescu le folosea pentru vizitele şefilor de stat străini. Priveliştea din jur este superbă, cu păduri de brad, preerie, numai bune pentru plimbări bucolice", mai scrie publicaţia franceză.

Punctul forte al Peleşului, potrivit Le Figaro, este spectaculozitatea clădirii şi a zonei în care este plasată. Punctul slab este faptul că în împrejurimi există puţine locuri unde s-ar putea caza turiştii.

Alături de Castelul Peleş, menţionate de cotidianul francez sunt alte patru reşedinţe regale puse la dispoziţia vizitatorilor: palatul baroc din Gödolö (Ungaria), locul preferat de vacanţă al împărătesei Elisabeth a Austriei, Osbourne House, în Insula Wight, o oază de linişte pentru regina Victoria, Castelul de la Miramar, în Italia, ridicat la ordinele lui Maximilian de Habsburg şi Castelul La Pena din Sintra (Portugalia).

Muzeul Naţional Peleş din Sinaia s-a regăsit în planurile culturale ale turiştilor, atrăgând, în 2012, 285.520 de vizitatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri