Lecţie despre istoria secuilor

Data publicării:
MUZEU SECUI

Din 1970, Cetatea Miko este sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului şi unul dintre cele mai vechi spaţii muzeale de la noi din ţară. De aceea, în fiecare an vin aici în vizită circa 15 mii de turişti din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate să vadă expoziţiile permanente.

"Chiar mi se pare foarte interesant. arhitectura este impresionantã, am rãmas profund impresionatã de oalele şi oasele care au fost gãsite aici, mai ales de fântâna care dateazã de atâta timp", spune o vizitatoare.

"Am rãmas plãcut impresionat de frumuseþea acestui loc, e un ţinut extraordinar de frumos cu peisaje, inclusiv acest castel, cetate, ne aratã faptul cã istoria este şi va fi în continuare principalul nostru bun de preţ", spune alt turist.

Un alt loc care atrage atenţia este vechea tiparniţă din lemn, asamblată în 1676 de către călugării franciscani, iar la 100 de ani distanţă a fost restaurată.

"În aceste săli în care ne aflãm acum este prezentatã şi o colecţie de carte veche. Avem o colecţie foarte bogatã de tip sacral", povesteşte  Gyarmati Zsolt - directorul Muzeului Secuiesc al Ciucului.

Cea mai vie expoziţie a muzeului Secuiesc este cea destinată etnografiei. Aici este prezentat traiul ţărănesc al secuilor din secolele XIX-XX. Aici, turiştii pot cutreiera spaţiile rurale din viaţa de zi cu zi şi pot face cunoştinţă cu meşteşugurile din acele vremuri.

Tâmplãria a fost o meserie foarte cãutatã începând cu secolul al XVII-lea. Mai târziu, în anii 1800-1900, când secuii au început sã îşi schimbe mobila din casã, tâmplarii au avut foarte mult de lucru în toate satele maghiare.

În timpul verii, muzeul poate fi vizitat în fiecare zi de marţi până duminică de la ora 09:00 până la 17:00. Preţul unui bilet de intrare porneşte de la 3 lei pentru elevi şi ajunge până la 8 lei pentru adulţi, însă pentru grupuri organizate reprezentanţii instituţiei au pregătit pachete promoţionale.

Reporter: Ioana Mihai
Operator: Zoltan Munteanu-Racz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri