Locuințe închiriate cu ziua turiștilor

Data publicării:
LOCUINTE

Ofertele sunt din toate regiunile şi se găsesc pe site-uri specializate. Cei interesaţi îşi fac rezervările online şi plătesc, pentru o noapte de cazare, jumătate din banii pe care i-ar da la hotel.

Florin este unul dintre bucureştenii care îşi închiriază apartamentul turiştilor care nu vor să cheltuiască prea mult pentru câteva nopţi de cazare. Pentru asta foloseşte cea mai cunoscută platformă online de închirieri, pe care se găsesc oferte din toată lumea.

Majoritatea sunt tineri, până în 40 de ani, care sunt la prima sau la a doua vizită în Bucureşti”, a declarat Florin Dumitru, proprietar. Preţul cerut de Florin pentru o noapte de cazare variază de la 30 la 50 de euro pe noapte. Asta înseamnă de două ori mai puţin decât ar plăti turiştii pentru o cameră de hotel.

„Ai mult mai multă intimitate, ai o poziţionare excelentă, lângă staţii de metrou, deci te poţi deplasa uşor oriunde, ai tot timpul la dispoziţie o gazdă”, a mai spus Florin Dumitru.

„Poţi să stai într-un apartament frumos şi e mai uşor, găseşti multe oferte care sunt mai ieftine decât cele de la hotel”, a spus George Simon, turist din Marea Britanie. „Ai bucătărie, este ca şi cum ai sta acasă. La hotel trebuie să te duci jos, la masă...”, a spus Matthew Jackson, turist din Marea Britanie.  

Una dintre cele mai interesante locuinţe pe care turiştii le pot închiria se află în Cluj-Napoca. Apartamentul este amenajat ca o galerie de artă şi costă 700 de lei pentru 6 zile. „Căutam câteva locaţii mai inedite şi am dat peste acest apartament, m-a atras din prima, din primele fotografii. Am fost în foarte multe delegaţii, am stat foarte mult în hoteluri şi pur şi simplu nu mă simţeam ca şi acasă”, a spus Horea.

„Este o variantă de cazare pentru oamenii care vor să vină în Cluj pentru turism, pentru afaceri”, a spus Doru Tonea, proprietar. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri