Peste 1,6 milioane de turiști au fost la mare în această vară

Data publicării:
litoral

Este ultimul weekend oficial de vară iar pe plajele din staţiunea Mamaia în continuare nu ai loc să arunci un ac. Toate şezlongurile de aici sunt ocupate. Nici nu ar putea să fie altfel în condiţiile în care afară sunt 29 de grade Celsius iar marea este foarte caldă.

Operatorii din turism spun că a fost cel mai bun sezon estival din ultimii ani, iar numărul turiştilor a crescut faţă de vara anului 2014. Din primele estimări, aproximativ 1,6 milioane de români şi străini şi-au petrecut vacanţa la mare. Staţiunea Mamaia s-a menţinut şi anul acesta în topul destinaţiilor preferate, cu peste 800.000 de turişti. Chiar şi acum, la sfârşitul verii, locurile libere sunt greu de găsit în hoteluri.

„La începutul lunii iulie am rezervat aceste zile pentru siguranţă şi să venim la sigur faţă de anul trecut când nu ne-am făcut. Am venit aşa, pur şi simplu şi a fost mai complicat”, spune o turistă.

Administratorii hotelurilor şi plajelor spun că au reuşit să recupereze pierderile din luna iunie, când a fost frig şi staţiunea Mamaia, spre exemplu, a avut un grad de ocupare de doar 23 la sută.

„Plin. A fost de sută la sută gradul de ocupare. Să sperăm că o să meargă în continuare la fel de bine, Aşteptăm turişti şi după 1 septembrie. Avem rezervări pentru 90% din hotel”, spune Felicia Simion, managerul unui hotel de trei stele.

De marţi, tarifele la cazare scad cu până la 30 de procente. Se deschide programul social „Litoralul pentru Toţi” şi sunt aşteptaţi cel puţin 30.000 de turişti doar în Mamaia. Aici, un sejur de şase nopţi va porni de la 205 de lei de persoană şi va ajunge până la cel mult 605 lei. În partea de sud a litoralului, preţurile variază între 159 şi 469 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri