100 de turişti au vizitat Sinaia pe biciclete

Data publicării:
BICICLETE SINAIA

"Sinaia pe Bicicletă" a fost un eveniment organizat de una din cele mai mari asociaţii de biciclişti din ţară. Totul a pornit de la ideea promovării mersului pe bicicletă, în tandem cu promovarea turismului cultural istoric.

„Asociaţia noastră promovează ciclo-turismul, cu deviza noastră de a simţi România la viteză mică, de a descoperi România la viteză mică, viteza bicicletei. În principal încercăm să aducem biciclişti, în grupuri de 50-100 de biciclişti, cu care să parcurgem traseele cicloturistice", spune Mihai Deneş - organizator.

100 de oameni s-au alăturat evenimentului de la Sinaia, pasionaţi ai ciclismului din toată ţara şi de toate vârstele. Traseul a cuprins mai multe locuri şi monumente istorice din zonă, precum Muzeul Oraşului, Mănăstirea Sinaia, Castelul Peleş, Cazinoul, dar şi casa în care stătea I.L. Caragiale sau cea în care şi-a petrecut ultimele zile istoricul Nicolae Iorga.

„Au fost câteva urcări, destul de grele, dar scurte, ceea ce ne-a făcut să putem parcurge cu toţii traseul până acum", spune un turist.

„Sunt convins că traseul, ales cu măiestrie şi obiectivele vizitate, vor contribui la promovarea turistică a oraşului şi pentru cei care vin din alte părţi", spune alt participant la tur.

Participanţii veniţi la tura culturală de la Sinaia au putut vizita doar unele din punctele aflate pe traseu, unde au primit şi câteva informaţii istorice.

Organizatorii nu sunt la prima experienţă de acest gen. Până acum au mai participat la aproape 600 de astfel de ture tematice, atât în România, cât şi în străinătate.

Reporter: Liviu Beju
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri