Bivolii, pe cale de dispariţie 

Data publicării:
BIVOLI

Ioan Taflaşi creşte bivoli de mai bine de 25 de ani. Acum are şase, dar, spune el nu mai rentează să îi ţină. De doi ani se chinuie să îi vândă şi nu găseşte cumpărător.

"Păi vând, că nu are rost să mă zdrobesc. Dacă băieţii s-o dus în Germania, că aici ce să facă? Io singur să plătesc oameni... nu", spune Ioan Taflaşi.

Înainte de revoluţie, în zona Făgăraşului nu exista gospodărie fără o pereche de bivoli. Acum însă, în comuna Mândra, de exemplu, abia dacă mai găseşti un bivol la zece familii.

La polul opus este Victor Drăghici, din comuna Părău. El are 24 de bivoli şi vrea să se extindă. În ciuda subvenţiilor mici pe care le primeşte de la stat, fermierul spune că nu ar renunţa niciodată la această afacere. Chiar dacă vacile dau peste 20 de litri de lapte pe zi, iar bivoliţele doar 7-8 litri, fermierul este mulţumit de afacerea sa.

"Eu zic că-i mai profitabil că se caută laptele şi produsele: telemeaua, smântâna, brânza. Laptele e mai gras, îl vindem mai bine, chit că dă mai puţin", spune Victor Drăghici.

Dacă în anul 1985 în judetul Brasov erau 35.000 de bivoli, acum în gospodăriile din Braşov mai sunt doar 3.000. Scăderea numărului de animale este legat şi de absenţa unor programe de finanţare a creşterii acestor animale. Anul trecut de exemplu, crescătorii au primit pe lângă subvenţie un ajutor de minimis de 650 de lei pe cap de bivol, care acum nu se ştie dacă se mai acordă sau nu.

"În viitor dispărând subvenţiile pe zonă defavorizată unde implicit erau cei mai mulţi bivoli, vorbesc în jud. Braşov, ele (n.r. ajutoarele de minimis) parcă scad", spune Dorel Stânea - director APIA Braşov.

În Europa, numărul bivolilor a crescut în ultimii 20 de ani şi de câte 10 ori. Şi asta pentru că produsele din lapte şi carne sunt foarte sănătoase. Chiar dacă ar vrea să vândă laptele la export, ţăranii nu reuşesc să facă acest lucru pentru că nu pot îndeplini toate normele sanitar-veterinare impuse de UE. În perioada interbelică în Romania existau aproximativ 230.000 de capete de bivoli. În 2014 numărul lor a scăzut la aproape 16.000.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri