HANDBAL. Corona Brașov, instrucție cu "U" Cluj

Data publicării:
HANDBAL CORONA

Fetele antrenate de Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece au făcut spectacol în Sala Sporturilor, dar tehnicianul gazdelor nu este mulțumit sută la sută.

"Lăsând la o parte proporțiile scorului, eu zic că am avut destul de multe greșeli, lucru care nu mă mulțumește, însă e o victorie concludentă. Prea multe nu avem ce dezbate pe marginea acestui subiect", spune Bogdan Burcea - antrenor Corona Brașov.

Înaintea acestei partide, fanii Coronei au primit și o veste bună. Antrenorul Bogdan Burcea şi-a prelungit contractul cu formația braşoveană pentru încă doi ani. Tehnicianul îl va avea în continuare secund pe Dumitru Berbece.

Zilele următoare, oficialii speră să obţină şi semnătura jucătoarelor aflate la final de contract, cărora li s-a propus o prelungire a înţelegerii. Între timp, galben-albastrele se pregătesc intens pentru meciurile din play-off, unde vor întâlni în primă fază Zalăul lui Gheorghe Tadici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri