HOCHEI. Naţionala la Braşov

Data publicării:
HOCHEI NATIOANALA

De la Corona Braşov au fost convocaţi pentru acţiunea naţionalei: Pisarenko, Mastaleriu, Nagy Csaba, Fodor, Butochnov Virag, Zsok, Imecs, iar Peter Robert este incert după accidentarea din finala cu Miercurea Ciuc. Lipsesc Roberto Gliga şi Daniel Trancă accidentaţi şi o parte din jucătorii celor de la HSC Miercurea Ciuc.

"Va fi foarte greu. Am avut un lot tânăr la turneul amical din toamna trecută din Ungaria, unde am arătat caracter şi putere de luptă, deşi am pierdut meciurile disputate. Acum avem la dispoziţie o echipă mai bună, şi avem o singură misiune, rămânerea în divizie, dar va fi foarte dificil.", a declarat Greg Lindqvist, antrenorul Echipei Naţionale de Hochei a României.

Reunirea naţionalei a adus la un loc pentru prima dată hocheiştii de la Corona şi Miercurea Cic, după finala tensionată din acest an din campionat.

"După două trei zile se uită tot, poate că la primul meci cu Braşovul o să ne reamintim de ce a fost aici, dar până atunci nu avem nimic. Este un sport special hocheiul, azi te lupţi cu cineva, mâine la lot sau chiar la club eşti prieten. Te lupţi unul pentru celălat",  afirmă Sandor Gal, antrenor secund el Echipei Naţionale de Hochei a României. 

România va evolua în cadrul Campionatul Mondial, divizia I, grupa B din Lituania în perioada 20-26 aprilie. Tricolorii vor întâlni Marea Britanie, Croaţia , Lituania şi Olanda iar obiectivul hocheiştilor este evitarea retrogradării în următorul eşalon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri