La Braşov cărţile ies în stradă

Data publicării:
LECTURA HAMAC

Mara este unul din puţinii tineri care au ales să se alăture acţiunii de la Braşov. Cu o carte în mână şi cu prietenii lângă ea, spune că cititul poate fi o variantă pentru generaţia din care face parte. 

"Îmi place foarte mult să citesc şi mi s-a părut interesantă descrierea evenimentului.  Nu îmi place deloc să citesc de pe tabletă şi mi se pare mai bine să citesc în aer liber, la lumina naturală", spune Mara.

Acţiunea organizată într-unul din sediile Bibliotecii Judeţene din Braşov a încercat să demonstreze că cititul poate fi ceva plăcut indiferent de vârstă.

"Toate vârstele văd că sunt sensibilizate. Când vorbim de lectură trebuie să ne gândim că ea ţine de forul intim, se derulează în tăcere, dar atunci când e făcută şi în public şi făcută cu voce tare, eu cred că contaminarea este mult mai puternică", spune Daniel Nazare - directorul Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov.

La Biblioteca în aer liber braşovenii au găsit cărţi pentru toate gusturile, dar şi o altfel de sală de lectură. Cărţile alese şi oferite au fost din toate genurile şi pentru toate vîrstele, într-un loc neconvenţional, mobilat cu hamace şi taburete.

Deşi acţiunea a fost una retrasă, pentru pasionaţii de lectură a fost un mod plăcut pentru evadarea din cotidian. Chiar şi trecătorii care au privit de pe margine cred că lectura ar trebui promovată mai des prin manifestări similare.

"Din punctul meu de vedere ar trebui să se întâmple mai multe activităţi culturale de genul acesta. Da, e foarte fain, sper să se strângă cât mai multă lume", spune un trecător.

"Chiar citim în hamac acasă. Avem un leagăn mare ca un hamac şi citim acasă în el. E foarte fain", spune un trecător.

Acţiunea de la Braşov s-a terminat odată cu lăsarea serii. Bibliotecarii spun însă că vor continua genul acesta de acţiuni de promovare, mai ales în spaţii neconvenţionale sau în parcurile din cartierele oraşului.

Reporter: Liviu Beju
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri