SIBIU. Protestul restauratorilor

Data publicării:
PROTEST TIGLE

Mai mulți restauratori din județul Sibiu, dar și câțiva localnici, s-au strâns astăzi la biserica fortificată din Chirpăr. Specialiștii au vrut să atragă atenția față de modul cum a fost reparat acoperișul și care arată, spun ei, de parcă ar fi fost "pansat".

Muncitorii care lucrat la reabilitarea acoperişului nu au ţinut cont de vechimea de un secol a ţiglelor şi nu le-au protejat pe perioada lucrărilor. Aşa că multe dintre ele s-au spart, chiar dacă iniţial au fost în stare perfectă.

Restauratorii au încercat să lipească bucățile de țiglă cu adeziv. Chiar dacă acestea nu mai pot fi folosite, specialiștii spun că au făcut acest gest sub formă de protest. Lor li s-au alăturat și câțiva localnici, care i-au ajutat să recupereze țiglele făcute manual, în urmă cu mai bine de un secol.

"Și eu însumi sunt țăran, dintr-un sat din Transilvania, din Moșna și fac și turism. Și se strică peisajul, în felul ăsta, dacă se amestecă industrialul cu tradiționalul", spune un localnic.

Restauratorii cred că muncitorii care fac lucrările pe clădirile istorice sunt necalificați, iar materialele pe care le folosesc sunt neconforme.

"Sunt țigle care sunt între 100 și 200 de ani. Am găsit foarte multe țigle inscripționate, cu valoare istorică. Avem un muzeu pentru așa ceva. iar aici, după cum vedeți, se aruncă, efectiv, de pe acoperiș. Se înlocuiesc cu niște țigle industriale, în loc să se păstreze acel aspect pământiu, al țiglelor tradiționale", spune Eugen Vaida, restaurator. 

Reprezentanții Bisericii Evanghelice susțin că nu pot repara cum scrie la carte toate fortificațiile pe care le au în grijă.

"Asta-i o intervenție de urgență, ca să nu mai plouă, să cadă tavanul. În rest, restaurare trebuie făcut... gândit proiect și bani. Ceea ce Consistoriul nu are bani pentru așa ceva", spune Marius Bîja Kenst, reprezentant Biserica Evanghelică.

Într-un mesaj de anul acesta, și Prințul Charles al Marii Britanii și-a declarat îngrijorarea față de intervențiile moderniste în arhitectura acoperișurilor din Transilvania.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri