Transportatorii au blocat centura Brașovului

Data publicării:
PROTEST

Zeci de maşini de mare tonaj au paralizat traficul pe tronsonul II al ocolitoarei Braşovului. Şoferilor din Braşov li s-au alăturat colegi din alte judeţe din ţară, care erau în trecere prin oraş. Oamenii sunt nemulţumiţi de creşetrea alarmantă a preţurilor pentru RCA-uri.

"Preţul asigurării foarte mare! Nu justifică! Să ne spună şi nouă de ce au scumpit preţul în stilul ăsta, în Germania e mult mai ieftină! Să repari o maşină în Germania e dublu faţă de România. De unde se justifică treaba aceasta?! La maşina aceasta este 104 milioane pe jumătate de an", şofer. 

"Anul trecut am plătit 1.800 de lei pentru tot anul, iar pentru şase luni acum, când am reînnoit RCA-ul, am plătit 4.800 de lei, fără a avea niciun eveniment. Suntem cu toţii nemulţumiţi nu dublate, înmulţire cu 4 a preţului a RCA-ului, fără o justificare. În acest fel, noi nu mai putem continua, nu mai putem plăti pentru că mai sunt o sumedenie de alte taxe", şofer.

Şoferii, mulţi dintre ei independenţi, spun că nu mai pot face faţă taxelor şi că, în ritmul acesta, se vor vedea nevoiţi să renunţe la activitatea care le aduce o pâine pe masă.

"Prin comparaţie, pentru un cap tractor anul trecut am plătit 3.900 de lei pe şase luni, iar anul acesta fără niciun eveniment, fără nicio problemă, şofer exemplar, am plătit 7.743 de lei pe şase luni", şofer.

"A ajuns o asigurare pentru un cap tractor în România mai scumpă decât în Germania! Deci nu se poate! În cazul în care noi nu avem infrastructură. În Germania, un camion într-o zi poate să efectueze 750 de kilometri în condiţii de siguranţă şi respectând timpii de condus şi de ohihnă, în România nu reuşim să facem nici 400 de kilometri din cauza infrastructurii. Nu vom înceta protestele până când domnul Mişu Negriţoiu nu o să-şi dea demisia, pentru că dânsul susţine în continuare că asigurările nu s-au scumpit", şofer. 

Oamenii cer socoteală Autorităţii Naţionale de Supraveghere Financiară, care reglemenetază creşterea preţurilor la asigurări. Acţiunea nu este singura de acest fel din ultima perioadă. Zilele trecute, şoferii din judeţele Alba şi Mureş veneau cu aceleaşi revendicări.

"Singura soluţie va fi plecarea tuturor, în coloană, către Bucureşti. Probabil atunci se va stopa şi această creştere aberantă a RCA-ului, pentru că suntem romţni şi noi nu muncim numai pentru aceste multinaţionale să aducă profit în ţările lor. Noi muncim pentru noi, pentru oamenii noştri, pentru familiile noastre", Vasile Ştefănescu - preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

Dacă nu vor primi în timp util răspunsuri la întrebările care îi frământă, la următoarea acţiune, care va fi organizată peste două săptămâni, transportatorii ameninţă cu blocarea vămilor.


Reporter: Sorina Secelean
Imagine: Alex Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri