"Cărţile pe faţă" în supermarket

Data publicării:
SEMN DE CARTE

"Ne-am gândit că ar fi foarte interesant ca, în cadrul campaniei "Cărţile pe faţă", să dăm aceste semne de carte pe care oamenii să le găsească în locuri cu totul inedite. Ar fi simplu dacă s-ar da într-o librărie sau într-o bibliotecă, toată lumea s-ar aştepta să primească un semn de carte", a spus tânărul antreprenor.

"E o idee, aş spune-o în limbajul tinerilor de astăzi, foarte funny, originală, în contextul în care citirea cărţilor nu mai este un reflex. Trăim într-o epocă a tehnologiei şi cel mai des vedem tineri în mână cu tableta", a precizat Elena Ştraum, reprezentant al unui supermarket.

Campania de promovare a cititului va continua şi în perioada următoare. Astfel, duminică, 13 aprilie, cei care vor citi o carte în mijloacele de transport în comun vor putea călători gratuit. Dacă iniţiativa va avea succes, ea va fi repetată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri