Cursuri pentru angajaţii necalificaţi

Data publicării:
recuperare batrani

La Cluj, vor fi recalificate prin acest program 140 de persoane. Cele mai multe solicitări au venit din partea angajaţilor Spitalului de Recuperare din Cluj. Din cei 28 de cursanţi ai primei serii, mai mult de jumătate sunt de aici.

"Acest curs ajută indirect şi spitalul, pentru că mulţi dintre pacienţii noştri sunt persoane vârstnice şi mulţi dintre ei sunt cei care vin în contact direct cu pacienţii, deci noţiunile câştigate prin cursurile acestea îi ajută în abilităţile lor", a afirmat Sanda Patrichi, managerul Spitalului Clinic de Recuperare.

"Nu se știe cu timpul, cum sunt locuri de muncă greu de găsit, poate o să fie al doilea job", a afirmat un participant.

"Nu se știe viața ce ne rezervă și atunci ne-am gândit să facem și cursul, poate avem părinți, bunici și multe alte persoane vârstnice, care au nevoie de ajutor", a spus şi o cursantă.

În partea a doua a proiectului european, vor fi organizate şi cursuri de calificare pentru infirmiere sau îngrijitori de bolnavi la domiciliu.

"O să trebuiască să-și însușească o parte din cunoștințele teoretice despre anatomia și fiziologia corpului uman, despre dezvoltarea organismului și implicit despre igienă", a precizat Cristina Chakirou, formator.

"În ceea ce privește accesarea de fonduri pentru calificarea personalului, este primul proiect de acest gen la nivel național. Sperăm să fie un început, ca să-l extindem la nivelul celor 47 de filiale. Acum e în 18 județe", a precizat Simona Bratu, directorul filialei clujene Crucea Roşie.

Cursurile sunt recunoscute de Ministerul Muncii şi de Ministerul Învăţământului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri