Fotbal. CFR Cluj, fără înfrângere, dar pe minus

Data publicării:
MECI CFR-1

"Feroviarii" au, totuşi, minus un punct în clasament, deoarece au fost penalizaţi că nu şi-au îndeplinit criteriile financiare din dosarul de licenţiere.

"Au trecut doar trei etape, încă mai avem timp să creştem, să acumulăm încă fizic, dar din punct de vedere al punctelor acumulate, eu sunt mulţumit de cele 5 puncte pe care le-am acumulat până acum", spune antrenorul Francisc Dican.

"Este un început bun, pentru că nu am pierdut niciun meci. Am şi câştigat acasă cu Timişoara şi cred că se putea şi mai mult, pentru că am condus în meciurile din deplasare, dar suntem mulţumiţi cu cât am obţinut până acum", este părerea lui Ionuţ Larie.

Francisc Dican l-ar putea folosi în meciul cu FC Voluntari şi pe Claudiu Voiculeţ, care a ajuns la un consens cu oficialii CFR-ului după litigiul financiar, care a dus la depunctarea feroviarilor în ediţia precedentă de campionat.

"A făcut pregătirea cu Tîrgu Mureş. De când s-a întors de la Tîrgu Mureş, a făcut antrenamente în fiecare zi, deci este apt din punct de vedere fizic. Este posibil să-l vedem şi cu Voluntariul", a afirmat tehnicianul feroviarilor.

Meciul CFR Cluj - FC Voluntari se joacă vineri, de la ora 18:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri