Frumoase în scaun cu rotile

Data publicării:
frumoasa

Cele 12 modele au defilat îmbracate în creaţii vestimentare semnate de designeri români. Fiecare participantă a fost însoţită pe scenă de câte o persoană publică. Evenimentul a fost organizat de o asociaţie la conducerea căreia se află un fost fotomodel. Şi ea este o persoana cu dizabilităţi, în urma unui accident. Ea spune că România mai are mult pâna când va integra persoanele cu handicap.

"M-a ajutat foarte mult faptul că am lucrat trei ani după accident ca şi fotomodel în Germania şi am văzut că acolo persoanele cu dizabilităţi erau privite absolut normal", a afirmat Magda Coman, iniţiatoarea proiectului Atipic Beauty.

"Contrar aşteptărilor, m-am simţit foarte bine, nu ştiu de ce am probleme cu scena, dar evenimentul în sine este unul minunat", a spus o participantă.

"De fiecare dată, este alt public, sunt alte persoane care ar putea să aibă o mentalitate despre noi şi noi încercăm să o schimbăm", a afirmat o altă participantă la eveniment.

Spectatorii spun ca apreciaza evenimentul şi vor şi ei sa contribuie la schimbarea mentalităţii învechite.

"Oamenii privesc cu o oarecare reținere persoanele cu dizabilități și cred că ar trebui să ne scoatem asta din cap", a precizat un spectator.

Evenimentul este unic în România. În alte ţări, există evenimente destinate persoanelor cu dizabilitaţi, dar au o structură diferită.

"Noi vrem să declarăm că sprijinim dezvoltarea serviciilor pentru persoanele cu dizabilităţi şi poate că prin organizarea unui astfel de eveniment, putem face mai mult", a afirmat Mihaela Căluşer, organizatorul evenimentului.

Atipic Beauty se afla la a patra ediţie. Potrivit unui raport al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, întocmit la sfârșitul lunii iunie a acestui an, numarul persoanelor cu handicap - copii și adulți - depașește 700.000 şi reprezintă aproximativ 3,5% din populaţia ţării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri