Handbal. România, învinsă dramatic în Ungaria

Data publicării:
handbal fete

În faţa a peste 8.000 de suporteri maghiari, tricolorele au avut un start de partidă foarte slab în atac. Nu au marcat niciun gol în primele 10 minute.

Paradele Paulei Ungureanu le-au menţinut în joc pe handbalistele noastre. La pauză, Ungaria a avut avantaj de două goluri, 10-8. În partea secundă, Aurelia Brădeanu şi Cristian Neagu au avut un procentaj mai bun la aruncări, iar România a condus cu 18-16, în minutul 52.

Dramatismul a ajuns la cote şi mai mari pe final. Ungaria a egalat şi a preluat apoi conducerea. Cristina Neagu a ratat dintr-o poziţie excelentă într-o situaţie de superioritate numerică şi maghiarele s-au impus în cele din urmă cu 20-19.

"Ne pare foarte rău că pierdem a doua oară 3 puncte pe final de meci. Am avut ţi câteva ghinoane la ultimele două şuturi în bară, la 19-19. Probabil că dacă intra mingea în poartă, nu se ştie ce se întâmpla", a afirmat Gheroghe Tadici, selecţionerul României.

"Vreau să felicit echipa Ungariei pentru victorie, au luptat până la sfârşit, au crezut în vitoria lor, cum de altfel şi noi am crezut, dar noi întotdeauna avem ghinion pe final", a spus jucătoarea Valentina Ardean Elisei. 

După acest eşec, România a rămas pe poziţia a cincea în grupă. Ungaria a urcat pe doi şi se luptă cu Spania şi Danemarca pentru un loc în careul de aşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri