Percheziţii la Depoul CFR Cluj. Acţiunea vizează mai multe infracțiuni de corupție

Data publicării:
CFR

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, nouă depouri ale CFR Călători, printre care și cel din Cluj, ar fi încheiat în mod fraudulos contracte de furnizare de produse, în valoare totală de peste 170.000 de lei, cu o firmă controlată de un apropiat al lui Titu Bojin, președintele Consiliului județean Timiș.

Contractele, cu valori de până la 25.000 de lei, au fost încheiate în vara acestui an. Cel care i-ar fi determinat pe șefii depourilor să-și încalce atribuțiile de serviciu și să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziție, ar fi Teodor Alexandru Gavriș, director în cadrul CFR Călători. El este suspectat că a făcut demersuri pentru alocarea către subunitățile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deși cunoștea faptul că prețurile erau supraevaluate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri