Poluarea de pe Someşul Mare s-a extins

Data publicării:
poluare

Însă până au reuşit finalizarea lor, poluarea s-a extins pe o rază de 50 de kilometri, o suprafață de cinci ori mai mare faţă de ziua de ieri.

Reprezentanţii Sistemului pentru Gospodărirea Apelor spun că în momentul de faţă nu există niciun risc pentru populaţie, deşi apa poluată a ajuns la 20 de kilometri de oraşul Beclean, care se alimentează din Someşul Mare.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz, iar în urma verificărilor au stabilit că râul a fost poluat cu noroi de mină, după ce hoţii de fier vechi au spart zidul de beton de la gura unei galerii.

Compania din Baia Mare, care administrează fosta mină, riscă o amendă cuprinsă între 30.000-150.000 de lei. De altfel, nu ar fi prima sancţiune contravenţională pentru această firmă. Anul trecut, societatea a mai fost amendată cu 50.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri