Sorin Ianceu, din nou la operaţie

Data publicării:
OPERATIE IANCEU

Medicul Sorin Ianceu a fost internat miercuri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. Medicii de aici i-au făcut acestuia o serie de analize, înainte de a-l duce în sala de operaţie.

Intervenţia chirurgicală la care a fost supus nu a durat mai mult de o oră şi s-a desfăşurat fără probleme. Acum, pacientul se recuperează după operaţie şi va fi externat în următoarele zile.

Chirurgul Sorin Ianceu a suferit, în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, o fractură la picior, dar şi mai multe răni şi contuzii la faţă, coaste şi spate. Cele mai mari probleme le-a ridicat plaga de la piciorul drept.

"Din câte ştiu, este a treia operaţie chirurgicală după episodul de internare trecut. A revenit pentru scoaterea materialului de osteosinteză. Operaţia a decurs bine, s-a desfăşurat sub anestezie generală. Toţi au revenit, motiv pentru care revenirea lor ne bucură şi ne dovedeşte că serviciile noastre sunt de calitate", a spus Monica Costin, director medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

Accidentul aviatic din Munţii Apuseni s-a produs în urmă cu aproape un an, în 20 ianuarie. În urma impactului cu solul, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa. Copilotul şi ceilalţi patru medici aflaţi la bord au suprvieţuit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri