Ştafeta militarilor

Data publicării:
militari drapel

Drapelul tricolor pe care este brodat mesajul "Sacrificiul impune respect"a ajuns joi la mormântul lui Mihai Viteazul din Turda. Doi militari voluntari din cadrul unităţii 010 Someşeni l-au purtat apoi până în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, în ciuda vremii ploioase.

"Aproximativ 7 kilometri. Am preluat ştafeta abia de sus de pe Feleac şi am adus-o până aici, ca să demonstrăm că nimic nu este imposibil. Suntem alături de cei răniţi în Afganistan", a afirmat căpitanul Mihaela Prunduş.

Majoritatea cadrelor militare implicate voluntar în această acţiune au fost în teatrele de operaţiuni din Afganistan.

"Am fost, de două ori. Sunt mulţumit că m-am întors sănătos acasă şi în continuare mă bucur că am participat la acest eveniment", a spus plutonierul major Emil Hanga.

Cursa măsoară în total 800 kilometri. Ştafeta veteranilor marchează Ziua Armatei Române, sărbătorită în data de 25 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri