Evoluţie dezamăgitoare. Simona Halep a fost învinsă categoric de Ekaterina Makarova

Data publicării:
Simona Halep wikipedia

foto: arhivă

Patru duble greşeli, 31 de erori neforţate şi o singură şansă de break concretizată din nouă avute - aşa au arătat cifrele Simonei Halep, care a pierdut primul meci din 2015. Nici serviciul nu i-a funcţionat mai bine sportivei din România - a avut un procentaj de doar 56 la sută.

Simona Halep numărul 3 în clasamentul WTA: "Am simţit de la începutul meciului că jocul meu nu merge, am încercat să schimb ceva, dar degeaba. În momentele importante, adversara mea a jucat bine, a avut nişte mingi norocoase, pe linie, în timp ce ale mele erau afară. Nu a fost deloc bine, dar sunt totuşi mulţumită cu parcursul meu la acest turneu."

Simona Halep numărul 3 în clasamentul WTA: "Am încercat, am dat tot ce am putut în acest meci, dar poate nu am luptat aşa cum trebuia. Mi-am pierdut concentrarea la anumite puncte, iar în setul al doilea nu am mai crezut deloc în jocul meu, din cauza asta am pierdut aşa."

Simona Halep va juca următoarele meciuri în Fed Cup, contra Spaniei. Duelurile se vor desfăşura la Galaţi, în weekendul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri