Promenada mai scurtă cu doi kilometri. Proiectul iniţial a fost respins de Inspectoratul în Construcţii

Data publicării:
promenadanavodari1-1424793167

Odată traseul aprobat, autorităţiile locale urmează să demareze procedura de licitaţie, pentru ca faleza pietonală să prindă contur. Lungimea promenadei pentru care ministerul şi-a dat acordul este mai scurtă cu aproape 2 kilometri.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "Iniţial, promenada trebuia să ajungă până în staţiunea Mamaia, dar Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a fost de acord. Aşa că faleza pietonală se va termina aici, în zona cunoscută drept Hanul Piraţilor."

Florin Chelaru, viceprimarul oraşului Năvodari: "Cei de la ISC au avut de obiectat un singur lucru, legat de faptul că nu exista PUZ pe zona de la Hanul Piraţilor până la intersecţia cu UAT Constanţa."

Cei peste 4 kilometri de promenadă vor fi pavaţi cu dale de granit. 900 de bănci de lemn, 600 de lampadare, foişoare de observaţie şi fântâni vor fi amenajate pe toată lungimea falezei.

Florin Chelaru, viceprimarul oraşului Năvodari: "Preconizez că proiectul se va finaliza până în decembrie 2015, fiind o suprafaţă mai mică."

Proiectul este unul controversat, pentru că mai mulţi agenţi economici care au afaceri între Năvodari şi Mamaia nu au fost de acord ca promenada să treacă prin dreptul hotelurilor.

Alin Burcea, vicepreşedintele ANAT: "Investitorii de pe litoral nu ştiu în ce măsură, cei care bagă milioane o să fie foarte încântaţi să se trezească că le trece prin faţa hotelului sau a minihotelului sau ce formă de investiţie au pur şi simplu o faleză. Cred că nu are niciun sens."

Cristian Bărhălescu, consultant în turism: "Este o promenadă utilă, în primul rând turismului, pentru că sunt atâtea mii de turişti care vin în fiecare an la Năvodari şi vor să se plimbe."

Mergem să-l plimbăm pe cel mic.

Lucrările de la promenadă vor fi plătite în proporţie de 98% din fonduri europene, restul sumei fiind acoperită de Primăria Năvodari.

reporter: Paul Greavu
operator: Cătălin Vârban 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri