Reconstrucţii mamare, gratuite. Primele operaţii au început şi la Constanţa

Data publicării:
MEDICI CHIRURGI

Medicii spun că reconstrucția sânului nu este simplă și implică trei operaţii consecutive. Cea mai simplă şi mai ieftină etapă ajunge şi la 1.000 de euro, costuri aproape imposibil de suportat pentru multe femei care suferă de cancer mamar. Se poate spune că cele două paciente au avut noroc.

Bogdan Caraban, şef Secţie Chirurgie Plastică şi Reparatorie, SCJU Constanţa: "Cea cu reconstrucţia imediată are 61 de ani. Colegii noştri din Chirurgia Generală vor face mastectomia, iniţial, după care vom intra noi, plasticienii şi vom face reconstrucţia, iar, la cea de-a doua pacientă, care a fost operată în urmă cu cinci ani, se va monta un dispozitiv special, numit expander."

Printr-un protocol de colaborare cu reprezentanţii unei clinici din Turcia, chirurgii noştri au fost îndrumaţi, în sala de operaţii, de un specialist.

Dr. Halil Ibrahin Canter, Clinica Acibadem, Turcia: "Ofer consultanţă asupra cazurilor colegilor mei de chirurgie generală şi chirurgilor plasticieni, discutăm în amănunt cazurile. Am permisiunea de a sta în sala de operaţii, aşa că ne putem ghida şi discuta chiar în timpul operaţiei."

Din cauza costurilor foarte mari pe care le implică reconstrucţia mamară, chirurgii constănţeni nu au o experienţă prea mare în acest domeniu. Astfel de intervenţii complicate nu s-au făcut decât foarte rar, în clinicile private.

Bogdan Caraban, şef Secţie Chirurgie Plastică şi Reparatorie, SCJU Constanţa: "De obicei, pacientele nu îşi permit nici măcar să-şi facă analizele necesare pentru această intevenţie, dar să mai plătească expandere, implante care costă mii de euro."

Spitalul de Urgenţă Constanţa a primit, prin programul Ministerului Sănătăţii, suma de 80.000 de lei, sumă care ar permite recontrucţia mamară în cazul a cel puţin şase paciente. Peste 550 de femei se află, acum, în evidenţele oncologilor constănţeni. În fiecare an, în judeţ sunt diagnosticate cu cancer la sân în jur de 100 de femei.

reporter: Oana Manoilă
operator: Alexandru Brînzaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri