Şosele închise, şoferi dezorientaţi. Circulaţia pe DN 2A între Hârşova şi Saraiu a fost oprită

Data publicării:
harsova

Puţin după orele prânzului, rafale puternice de vânt au adus zăpada pe DN 2A, drumul principal care leagă Hârşova de Constanţa.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "Vizibilitatea este foarte scăzută, sub 20 de metri, asta pentru că viscolul aduce zăpada din zonă pe carosabil."

Şoferii care vroiau să evite drumul principal ca să ajungă în Constanţa au încercat altă variantă, prin comuna Saraiu. Când au ajuns acolo au constatat că circulaţia a fost restricţionată de poliţiştii rutieri.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "Drumul naţional 22A a fost închis. Cei care vor să ajungă din Hârşova în Constanţa mai au o singură variantă şi anume drumul naţional 2A".

"Nu ştiu, ne-au prins nepregătiţi iarăşi. Ce să-i faci. Mă duc înapoi la Hârşova şi mă duc la hotel.", a spus unul dintre şoferi.

În Hârşova aproape orice activitate a fost sistată, iar oamenii s-au baricadat în case. Două femei din comuna Vulturu nu au mai avut cu ce ajunge acasă, aşa că au înnoptat în sala de şedinţe a Primăriei.

"Avem telefonul, am anunţat soţul, i-am spus că am rămas aici, să nu-şi facă probleme, şi acum e bine, suntem bine. Saltele, căldură avem şi suntem mulţumiţi că suntem aici.", a spus una dintre femei. 

Autorităţiile locale susţin că situaţia este sub control, iar localitatea are suficiente utilaje de deszăpezire.

Tudor Nădrag, primarul oraşului Hârşova: "În Hârşova sunt cinci, dar pot să mai atrag de la agenţi economici încă opt. La spital avem căldură, medicii sunt pe poziţii."

Tot la Harsova vantul puternic a doborat un pom care a cazut peste mai multe cabluri electrice. Echipe mixte formate din reprezentanti ai Primariei si ai Enel au intervenit si au remediat avaria.

reporter: Paul Greavu
operator: Cristian Caciauna 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...