Alunecări de teren în Vâlcea

Data publicării:
101214 alunecari valcea

40 de case din comuna vâlceană Păuşeşti-Măglaşi sunt în pericol să se prăbuşească. Dealul pe care sunt construite a început să o ia la vale din cauza unei alunecări de teren produse pe marginea râului Olăneşti. Autorităţile locale acuză Apele Române că nu au executat lucrări corespunzătoare de consolidare în vară, când a avut loc prima alunecare de teren. Conducerea ABA Olt îi contrazice însă: nu lucrările sunt de vină, ci scurgerile de apă de pe versanţi.

Constantin Vochiţu avea de 24 de ani un teren împădurit pe marginea râului Olăneşti. Jumătate din el l-a luat apa în iulie, când au fost primele inundaţii, iar luni seara a asistat neputincios cum o ia la vale şi ceea ce mai rămăsese.

Autorităţile locale tocmai se bucurau că terminaseră de reparat drumul comunal care duce spre 2 sate şi credeau că nu vor mai avea probleme.

Locuitorii şi autorităţile spun că după inundaţiile din vară, Apele Române au executat lucrări de îndiguire, însă cu pietre şi stabilopozi care nu au rezistat, iar apa sapă în continuare la baza dealului, mai ales când debitul este mare.

Conducerea ABA Olt susţine că a verificat situaţia şi niciun metru din dig nu a fost afectat, iar dig din beton nu se impune.

Primăria din Păuşeşti a dat în judecată Apele Române. Edilii din comună sunt supăraţi că nu au fost băgaţi în seamă nici de celelalte autorităţi judeţene, deşi au trimis sesizări despre această situaţie la toate instituţiile abilitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri