Tomograf cu probleme la spitalul din Severin. Analizele realizate cu aparatul vechi nu au acurateţe

Data publicării:
160115 tomograf severin

Probleme la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu-Severin din cauza unui tomograf vechi de 15 ani. Aparatul se defectează din ce în ce mai des, iar doctorii nu mai au încredere în rezultatele analizelor. Nu de puţine ori, medicii au fost induşi în eroare în stabilirea unui diagnostic.  

Tomograful de la Spitalul Judeţean din Mehedinţi a fost achiziţionat în anul 2000 cu suma de 800.000 de euro. În cei 15 ani de activitate a făcut peste 70.000 de tomografii, în condiţiile în care după cel mult 3 ani trebuia înlocuit. Probleme au apărut în momentul în care aparatul a început să se defecteze des. Astfel, pacienţii au fost nevoiţi să aştepte zile sau chiar săptămâni până aparatul a fost reparat. În ultimii ani, tomograful a început să dea greş şi cu diagnosticarea.

''Erori de diagnostic au fost, dar nu majore pentru că deja am experienţă destul de mare, am evitat, dar întotdeauna la cazurile mai dificile am impresia că în spatele imaginii care imi apare mie mai există alte leziuni pe care nu le pot depista.'', a spus Gheorghe Frântu, medic specialist Spitalul Judeţean Dr. T. Severin.

Pacienţii sunt cei care au de suferit din cauza tomografului învechit.

În prezent, tomograful are două module defecte care afectează calitatea imaginii şi timpul de examinare.

''Evident trebuie schimbat pentru că a depăşit după 14 ani toate termenele posibile. A fost reparat de vreo 7,8 ori. S-a schimbat tubul la un moment dat. Evident trebuie schimbat pentru că un spital de urgenţă are nevoie de un tomograf.'', a declarat Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Dr. T. Severin.

Conducerea spitalului a solicitat Consiliului Judeţean Mehedinţi, la începutul anului, să achiziţioneze de urgenţă un aparat nou. Instituţia a cerut, la rândul său, sprijin Ministerului Sănătăţii pentru că un tomograf costă peste 1,5 milioane de euro, bani pe care nu îi au.

În judeţul Mehedinţi nu există un alt tomograf, nici măcar la policlinicile private.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri