Mănăstirea Sf. Ana, izolată de câteva zile. Accesul se poate face pe jos, pe un traseu accidentat

Data publicării:
180914 MANASTIRE

Cel mai important obiectiv turistic al Orşovei, Mănăstirea Sf. Ana, a fost izolat timp de câteva zile. De ieri, accesul la lăcaşul de cult se poate face pe jos, dar pe un traseu accidentat. Din drumul de acces n-a rămas mai nimic şi va fi nevoie de o investiţie mare, pentru ca turiştii să poate ajunge din nou cu maşinile până la mănăstire.

Maicuţa Ambrozia este singura care s-a încumetat să coboare de la mănăstire în oraş. Drumul de nici 2 km înseamnă mai mult de o oră de mers printre copaci căzuţi şi bolonavi. Nici urmă nu se mai vede din asfalt.

Dacă la poale, la începutul drumului, echipele de muncitori au reuşit să deschidă o cale, mai sus e tot mai greu de inaintat.

Ştiam că vom fi ajutate, dar acum chiar că am intrat în panică. E a treia zi de când nu putem coborî. Avem şi noi problemele noastre”, spune o măicuţă.

Aproape de mănăstire, drumul e liber de aluviuni, dar alt pericol pândeşte trecătorul.

Puţin mai trebuie şi drumul se duce jos”, spune măicuţa Ambrozia.

Dezastrul a început la Orşova luni dimineaţa. O ploaie a format torenţi pe versanţi, care s-au prăvălit peste oraş.

Echipe de muncitori lucrează intens să degajeze drumul. Dar eforturile le sunt zădărnicite de furia naturii.

Desfacem drumul, vine de sus. E pericol foarte mare să alunece acest stâlp. Am asigurat la mănăstire tot ceea ce e necesar”, explică Aladin Georgescu, preşedinte CJ Mehedinţi.

Mănăstirea Sf. Ana este cel mai important obiectiv turistic al Orşovei. Niciun turist nu a mai reuşit să ajungă în ultimele zile până la lăcaşul de cult. Autorităţile promit că în câteva zile întregul drum va fi degajat de aluviuni şi accesul cu maşinile va putea fi reluat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri