Moaştele lui Brâncoveanu, la Horezu

Data publicării:
131014 moaste

Curtea Bisericii Horezu a fost plină sâmbătă, la prânz. Mai-marii Bisericii Ortodoxe din România au adus de la Biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti moaştele lui Constantin Brâncoveanu, pentru ca oltenii să se închine în faţa domnitorului care a ctitorit sfânta Mănăstire Horezu. Oamenii au venit în număr mare pentru a se închina la osemintele celui care a plătit cu moartea pentru eforturile sale de a răspândi ortodoxismul.

Specialiştii spun că este un moment istoric, pentru că domnitorul a vrut să fie îngropat la Mănăstirea Horezu, însă din motive de siguranţă, rămăşiţele sale au ajuns la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.

“După 300 de ani de la urcarea la cer a Domnitorului Constantin Brâncoveanu, el se întoarce practic în ctitoria lui cea mai dragă, aici, la Horezu, în judeţul Vâlcea, pentru că şi-a pregătit înainte de a ajunge domnitor, acest loc şi această ctitorie, a zidit această ctitorie la Horezu, tocmai să-i fie necropolă familiei sale”, a spus Florin Epure, directorul Direcţiei de Culte şi Cultură Vâlcea.

Racla cu moaştele a stat în curtea Mănăstirii din Horezu doar o singură zi.

O parte din rămăşiţele sale vor fi păstrate într-o altă raclă, în Mănăstirea Horezu. Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici şi mănăstiri din Ţările Române şi cel care a dat naştere cunoscutului stil arhitectural brâncovenesc. Acesta a fost decapitat, alături de fiii săi, pentru că nu a vrut să treacă la islamism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri