Ploile şi temperaturile scăzute au compromis mierea de salcâm  

Data publicării:
010814 miere

Ploile şi temperaturile scăzute au compromis mierea de salcâm, spun apicultorii. O familie de albine producea pe sezon cel puţin 10 kilograme de miere de sâlcam. În acest sezon, crescătorii de albine din Dolj spun că nu au produs nici măcar un gram de astfel de miere. În acest condiţii, automat preţurile au sărit chiar şi cu 10 lei. De departe, producţia de anul acesta este cea mai slabă din ultimii ani, spun apicultorii.

Alin Ţereanu a pornit afacerea cu stupi acum 3 ani, la început cu 20 de familii de albine şi până acum a reuşit să le dubleze. A investit 20.000 de lei în stupi şi familii, însă recuperarea se face greu. Anul acesta a ieşit în pierdere, pentru că nu a scos niciun gram de miere de salcâm.

“Mierea de salcâm este cea mai importantă pe timpul anului şi cea mai scumpă dintre toate, fiind vremea foarte instabilă, nu s-a produs aproape deloc miere de salcâm şi este cam greu să ne scoatem investiţia”, spune apicultorul.

Şi alţi apicultori se plâng de producţie. Dacă într-un sezon cu flori multe, o familie de albine producea între 10 şi 30 de kilograme, acum abia dacă au pentru consum propriu.

Şi asta se vede cel mai bine pe tarabă. Borcanele cu miere de salcâm sunt rare sau deloc. Şi exportatorii sunt dezamăgiţi.

Oferta este foarte mică anul acesta, fapt care a făcut să urce preţul de export, dar şi preţul pe piaţa internă, preţul de achiziţie”, a spus Dumitru Radu, exportator miere.

Un kilogram de miere de salcâm de anul trecut se vinde cu peste 35 de lei.

În 2013, în Dolj, cei 700 de apicultori au avut o producţie de 500 de tone la mierea polifloră şi 200 de tone la cea de salcâm. Anul acesta, apicultorii au livrat cu 10 la sută mai puţin la cea polifloră şi nimic la salcâm.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri