Potop în Vâlcea. În mai puțin de o oră, au căzut 80 litri de apă pe metru pătrat

Data publicării:
110714 INUNDATII VALCEA

80 l/mp au căzut aseară, în mai puţin de o oră, la Drăgăşani, în Vâlcea. Canalizarea nu a făcut faţă şi şuvoaiele au intrat în case şi curţi. Un microbuz plin de călători a fost luat pe sus de viitură, însă oamenii au reuşit să se salveze. Pe un drum judeţean, un pod a cedat sub puterea apelor, iar oamenii din zonă fac acum un ocol de 40 de km ca să ajungă acasă.

La Drăgăşani s-a întunecat aseară mult mai repede decât în mod normal. Un nor negru i-a speriat pe oameni şi a început potopul.

Azi-noapte, oamenii n-au putut face mare lucru. Abia când s-a luminat au văzut ce nenorocire a căzut pe capul lor.

“Casele noastre sunt terminate. Sunt în apă toate. Nu mai e un lucru bun”, spune o localnică.

Oamenii au şi explicaţii pentru ce li s-a întâmplat.

S-au înfundat toate canalele şi toate aluviunile care vin de pe deal nu au unde să se mai ducă şi intră în casele oamenilor”, spune un bărbat.

Autorităţile au însă o altă explicaţie.

Nu ştiu ce canalizare ar putea să facă faţă. Ne confruntăm cu ceva ce noi la Drăgăşani nu ne-am mai întâlnit niciodată”, a spus Adrian Sanda, viceprimar Drăgăşani.

50 de km mai sus de Drăgăşani, o viitură a distrus un pod pe DJ 676C. Oamenii din Copăceni se uită cu groază că au rămas aproape izolaţi.

O viitură creată după ploaia de azi-noapte a smuls practic de pe şosea un microbuz cu călători la Drăgăşani şi a luat doi oameni din faţa porţii la Roieşti. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri