"Regele asfaltului", reţinut pentru 24 de ore. Georgică Cornu ar fi înregistrat facturi false prin intermediul unor firme

Data publicării:
PERCHEZ-1

„Regele asfaltului”, Georgică Cornu, şi încă o persoană au fost reţinuţi, în această dimineaţă, pentru 24 de ore. Reţinerile vin după ce procurorii DIICOT i-au audiat mai bine de 11 ore. Ei vor afla astăzi dacă vor fi arestaţi preventiv.

Georgică Cornu, preşedintele Camerei de Comerţ Timiş, este acuzat de evaziune fiscală. În total, 13 persoane au fost audiate în acest dosar, dintre care două au fost reţinute. Procurorii spun că Georgică Cornu ar fi folosit încă din 2007 acte false pentru a plăti dări mai mici la stat, iar complici i-ar fi fost persoane din Gorj, Mehedinţi şi Timiş, la care poliţiştii şi jandarmii au făcut deja peste 20 de percheziţii. Vizaţi au fost şi romi de la Strehaia care au făcut un adevărat circ când s-au trezit cu mascaţii peste ei. Aceştia susţin că nu îl cunosc pe Georgică Cornu şi că nu au făcut niciodată afaceri cu el.

Suspecţii vor fi prezentaţi astăzi, în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri