Salcia, satul crucilor pictate

Data publicării:
210414 SALCIA

Puţine sunt locurile cu atâtea datini şi credinţe ca la Salcia. Nu doar focurile din Joimari i-au dus vestea dincolo de graniţele Doljului, ci şi crucile de lemn pictate. Coloritul viu şi pictura naivă fac din cimitirul aşezat la marginea satului unul unicat in Oltenia.

În Dolj, la Salcia, tradiţiile nu s-au schimbat de veacuri. Satul trăieşte tot în ritmul firesc, al locului, lumea dă tot la sapă, iar drumurile sunt tot de pământ. Şi pentru vii, şi pentru morţi. Pentru că nu e punte, fântână, răscruce ori gard unde să nu se găsească troiţe şi cruci pictate. Ca să vegheze trecerea sufletelor spre lumea de dincolo.

O varietate şi o simbolistică rar întâlnite. Dar ceea ce impresionează cu adevărat în Salcia este cimitirul.

Doar doi cruceri mai duc tradiţia în Salcia. Paul Balaci este unul dintre ei. Şi astăzi, închipuie cruci, aşa cum a prins de la tatăl său, Dumitru Balaci, meşter renumit. L-am găsit în atelierul din gospodărie. Numai zâmbet. Cum e chipul omului care trăieşte în tihnă şi pace.

Crucerii ştiu taine pe care nu le mai ştie nimeni.

Nu mai sunt lucrurile cum au fost. Pare-se că numai credinţa a rămas aceeaşi. Ca să nască tot credinţă, veşnicie şi să poarte o tradiţie. A crucilor şi troiţelor pictate dintr-un cimitir aşezat, undeva, în Salcia. Prin ţinutul Doljului.    

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri