Solidaritate cu victimele din Franţa

Data publicării:
161115 stire ramada

Un hotel din Craiova a fost luminat în culorile drapelului francez

În semn de solidaritate faţă de cei care şi-au pierdut viaţa în urma atentatelor din Franţa, reprezentanţii unui hotel din Craiova au luminat faţada unităţii hoteliere în culorile drapelului statului francez. Au vrut să transmită că, în astfel de momente grele, este important ca oamenii să rămână uniţi.

Sâmbătă seara, cu puţin înainte de ora 20:00, faţada unităţii hoteliere şi-a schimbat înfăţişarea.

“Un astfel de mic gest considerăm că este necesar şi util în lupta cu terorismul, cât şi ca simbol al omeniei şi al alăturării dintre oameni şi naţiuni" a declarat Florin Opriş administratorul hotelului din Craiova

 Şi craiovenii veniţi în centrul Băniei au fost de părere că iniţiativa a fost una potrivită şi că astfel de tragedii trebuie să îi unească pe oameni.

 „Trebuie să ne pară rău de cazurile astea şi trebuie să-i susţinem pe oamenii care pierd prieteni, pierd membri ai familiei", a menţionat un craiovean.

 „Mă bucur că sunt solidari cu Franţa pentru că de multe ori şi ei au fost solidari cu noi când am avut cazuri grave", a precizat un alt tânăr din Craiova.

Reprezentanţii hotelului, situat chiar la km 0 al oraşului, au anunţat că unitatea va rămâne luminată în acest mod timp de două nopţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...