Un pasaj neterminat dă bătăi de cap şoferilor din Rm. Vâlcea

Data publicării:
180414 pasaj

Un pasaj neterminat le dă mari bătăi de cap şoferilor din Râmnicu-Vâlcea. Construcţia lui a început în 2012 şi ar fi trebuit să se termine un an mai târziu. Termenul de finalizare a fost prelungit însă de două ori, iar acum muncipalitatea are emoţii în ceea ce priveşte terminarea lucrărilor pentru că firma constructoare a intrat în insolvenţă.

Potrivit contractului de execuţie, firma ar fi trebuit să finalizeze investiţia de pe bulevardul Tudor Vladimirescu în iunie 2013. În vara anului trecut, constructorul a cerut, însă, un nou termen de execuţie, invocând faptul că angajatii primăriei au omis să treacă în studiul de fezabilitate reţeaua de gaze. Aşa că al doilea termen a fost stabilit în decembrie 2013. Nici acesta nu a fost respectat, spre disperarea şoferilor.

În acest moment, pasajul este finalizat în proporţie de 85%. Următorul termen de finalizare a construcţiei se apropie, însă lucrările merg foarte greu, după ce firma care a câştigat licitaţia a intrat în insolvenţă.

Reprezentanţii primăriei spun că inclusiv proiectul pasajului a fost unul cu mari probleme. Lucrările au început foarte repede pentru că se apropia campania electorală.

O altă problemă a pasajului este lipsa bretelelor de circulaţie, mai ales că în zonă se află şi vama Râmnicu-Vâlcea. Acum, primăria aşteapta finalizarea pasajului pentru a face un nou proiect pentru bretele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri